0 Likes

Manastirea Ciorogarla
Romania

Mănăstirea Samurcăşeşti a fost înfiinţată în anul 1808, de vornicul Constantin Samurcaş, care a zidit-o pe moşia sa din satul Ciorogârla, la 15 km de Bucureşti, cu puţin timp înainte de a deceda. În anul 1847, clucerul Alexandru Samurcaş, nepot de frate şi fiu adoptiv al ctitorului, a asigurat mănăstirii vatra şi pământul din jurul, ei punând de asemenea şi reguli de administraţie, iar în 1845 a făcut şi prima reparaţie la biserica mănăstirii, care fusese afectată de cutremurul din 1838. O nouă reparaţie, mai temeinică, s-a realizat între anii 1866-1869, cu fonduri alocate de către Ministerul Cultelor. După reparaţie, în anul 1870, biserica a fost pictată de pictorul Gheorghe Tattarescu şi sfinţită în 13 decembrie a aceluiaşi an.

În 1876, în cimitirul mănăstirii, a fost construită o biserică mică, cu hramul Sf. împăraţi Constantin şi Elena, cu destinaţia de capelă.
În anul 1910 în apropierea cimitirului mănăstirii s-a ridicat un corp de case cu 20 de camere, dar în anul 1914, în urma unui mare incendiu, este distrus tot corpul de case ctitoriceşti unde se aflau 30 de chilii, stăreţia şi un frumos salon oriental, cu această ocazie dispărând şi o bună parte din arhiva mănăstirii. În timpul primului război mondial, mănăstirea a suferit de pe urma trupelor gemane de ocupaţie, care au luat, printre altele, şi cele două clopote ale mănăstirii. Acestea au fost înlocuite cu altele noi în 1919 şi 1925.


http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Samurc%C4%83%C8%99e%C8%99ti

View More »

Copyright: W. h. mahyo
Type: Spherical
Resolution: 6000x3000
Uploaded: 24/07/2010
Updated: 27/02/2012
Views:

...


Tags: romania
comments powered by Disqus

W. H. Mahyo
Samurcasesti Manastirea
W. H. Mahyo
Chiajna
W. H. Mahyo
Biserica Sfantul Nicolae
360 design
Cocosu Rosu Restaurant
W. H. Mahyo
Villa Maria
W. H. Mahyo
Casa Chiajna
W. H. Mahyo
Biserica Sf Gheorghe Dudu
W. H. Mahyo
Manastirea Chiajna
Andrei Zdetoveţchi
Mogosoaia Palace - Bibesco family vault
Andrei Zdetoveţchi
Mogosoaia Palace - Garden
Andrei Zdetoveţchi
Mogosoaia Palace - The garden and the lake
W. H. Mahyo
Mogosoaia
PEC
Marché rue de Grenelle (Paris 15)
dieter kik
Argenton Port Finistere A2
Richard Chesher
Lifou New Caledonia Jokin
Alan Billyeald
Brooklyn Bridge, New York, USA
Michael Zander
Nunnery, Isle of Iona, Scotland - just off Isle of Mull
Jedsada Puangsaichai
Wat Kiri Wong, Nakhon Sawan
Cristian Marchi
On the Federal Hall steps
Jedsada Puangsaichai
Chulamani Chedi, Wat kiri Wong, Nakhon Sawan
Ali Barnawi
Al Khulail Dam-سد الخليل
Ali Barnawi
Shrine of the fourty- مقام الأربعين بدمشق
dieter kik
phare de Pontusval pointe Beg-Pol Brignogan Pr5
Atila Bezdan
Novi Sad, Most Slobode
W. H. Mahyo
Parcul Carol
W. H. Mahyo
Lacul Morii
W. H. Mahyo
Hotel Comfort suites
W. H. Mahyo
Gara Baneasa
W. H. Mahyo
Parc Regina Maria
W. H. Mahyo
Museum Of Art
W. H. Mahyo
Cannes
W. H. Mahyo
Port de Mandelieu le Napoule
W. H. Mahyo
Pelisor Castle
W. H. Mahyo
Transfagarasan
W. H. Mahyo
Piata Presei Libere
W. H. Mahyo
Eforie Nord
More About Europe

Europe is generally agreed to be the birthplace of western culture, including such legendary innovations as the democratic nation-state, football and tomato sauce.The word Europe comes from the Greek goddess Europa, who was kidnapped by Zeus and plunked down on the island of Crete. Europa gradually changed from referring to mainland Greece until it extended finally to include Norway and Russia.Don't be confused that Europe is called a continent without looking like an island, the way the other continents do. It's okay. The Ural mountains have steadily been there to divide Europe from Asia for the last 250 million years. Russia technically inhabits "Eurasia".Europe is presently uniting into one political and economic zone with a common currency called the Euro. The European Union originated in 1993 and is now composed of 27 member states. Its headquarters is in Brussels, Belgium.Do not confuse the EU with the Council of Europe, which has 47 member states and dates to 1949. These two bodies share the same flag, national anthem, and mission of integrating Europe. The headquarters of the Council are located in Strasbourg, France, and it is most famous for its European Court of Human Rights. In spite of these two bodies, there is still no single Constitution or set of laws applying to all the countries of Europe. Debate rages over the role of the EU in regards to national sovereignty. As of January 2009, the Lisbon Treaty is the closest thing to a European Constitution, yet it has not been approved by all the EU states. Text by Steve Smith.